Intre 15 si 18 martie am fost prezent in Polonia, ca reprezentant al Provita Bucuresti, la o prima intalnire a organizatiilor pro-vita europene, in vederea inchegarii unei miscari paneuropene, cu valente politice. Inainte de a va invita sa cititi comunicatul de presa, as vrea sa punctez cateva concluzii dupa aceasta delegatie:

– am plecat sceptic si raman sceptic si dupa intoarcere, in ce priveste reusita colaborarii romanesti la o astfel de intreprindere, cu atat mai mult cu cat are o dimensiune politica, excedand astfel cadrul colaborarii sau schimbului de experienta in domeniul civic. Miscarea provita romaneasca este abia in faza incipienta, e fragmentata si lipsita de experienta deceniilor de activitate care au cristalizat organizatiile similare occidentale;
– barierele confesionale sunt o problema in plus; cu exceptia mea, toti ceilalti participanti au fost catolici, iar documentele programatice fac referire, e adevarat nu intr-un mod ostentativ, la Papa Ioan Paul al II-lea si la notiuni specifice spatiului catolic. Acestea sunt suficiente pentru a-i indeparta pe ortodocsii mai suspiciosi care s-ar teme de o capcana ecumenica;
– am fost profund impresionat de credinta polonezilor de rand, de participarea consecventa si din convingere la liturghiile catolice, intr-un procent mai mare decat in Romania;
– continuand ideea de mai sus, polonezii au conducatorii pe care ii merita. Polonia este un exemplu in Europa in ce priveste atitudinea fata de viata. Vezi aici o sinteza interesanta;
– impresia generala este a unui popor civilizat, plin de grija si atentie pentru mostenirea sa culturala si identitara. Cu tristete am constatat ca si fata de polonezi, fostii nostri “colegi de suferinta” din blocul socialist, suntem mult ramasi in urma.